Amenzi de peste 2.000.000 lei au fost aplicate de Garda de Mediu Botoșani, anul trecut, potrivit unui comunicat al instituției. În perioada 01 ianuarie-31 decembrie 2022, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 497 acțiuni de inspecţie și control.
Au fost efectuate: 99 acțiuni de inspecție și control planificate la obiectivele cu impact semnificativ asupra mediului sau obiectivele care s-au încadrat în cerințele tematicilor transmise de Comisaratul General, 398 acțiuni de inspecție și control neplanificate. Dintre acestea, 57 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare, 37 inspecţii în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu, 133 inspecţii pentru soluţionarea sesizărilor/petiţiilor, 93 inspecţii dipuse de Comisariat, 2 inspecții pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activităţii, 3 inspecţii la obiective noi, 12 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse și 61 inspecţii cu alte autorităţi (IPJ, SGA,ANANP, ISU, ANPC, BTN, IJJ).
„Urmare a acestor inspecții pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 189 sancțiuni contravenționale, din care, 88 avertismente și 101 amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.040.200 lei. Din total de 101 amenzi contravenționale: 65 de amenzi au fost achitate, 11 amenzi au fost trimise în debit către Administrația Financiară iar 36 amenzi sunt contestate. Au fost aplicată 1 sancțiune complementară de aducerea terenului la stare inițială”, precizează șefa Gărzii de Mediu Botoșani, Cristina Kashyap.
De aemenea, au fost înaintate către organele de cercetare penală 23 de plângeri penale. Dintre acestea enumerăm: incendierea/îngroparea/eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, arderea miriștilor/stufului/tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate, executarea de lucrări/construcţii/instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum şi darea în exploatare de unităţi fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, uciderea unor specii de păsări protejate.
„S-a înregistrat un incident de mediu, care a fost anunțat și gestionat corform procedurilor interne. Au fost înregistrate un număr de 209 sesizări, din care: 126 soluționate în termenul legal prevăzut de OG 27/2002, 70 redirecționate către alte instituții (datorită aspectelor ce exced atribuțiilor GNM), 8 sesizări au fost clasate (anonime sau care nu conțin datele de identificare a petiționarului, cf. art. 7 din OG nr. 27/2002, sau petiții multiple ale unui petiționar referitoare la aceeași problemă, cf. art. 10, din OG nr. 27/2002), iar 5 sesizări la sfârșitul anului 2022 erau în termen de soluționare. Au fost înregistrate un număr de 9 solicitari în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la inforațiile de interes public, pentru toate solicitările au fost formulate răspunsuri, în termenul legal, fără a se înregistra reveniri din partea solicitantului. Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și conformarea obiectivelor verificate la legislația privind protecția mediului”, mai precizează sursa citată.