După 4 ani de căsnicie, cântăreața Francisca și Bogdan Lățescu au decis să divorțeze în luna decembrie a anului trecut. Fostul soț al artistei a avut o primă reacție după ce s-a speculat că aceasta ar forma un cuplu cu TJ Miles, fost concurent la Survivor România.În ultima perioadă, Francisca și TJ Miles au fost surprinși tot mai des împreună și s-a zvonit că ar forma un cuplu. Artista a divorțat în decembrie 2022 de Bogdan Lățescu, bărbatul cu care avea o relație de 10 ani. Fostul soț al Franciscăi nu crede că aceasta ar avea o relație cu fostul concurent de la Survivor România, pentru că ei i-ar plăcea alt gen de bărbați.
„Da, este adevărat, am divorțat de Francisca la începutul lunii decembrie, anul trecut. Nu vreau să ies în față cu foarte multe declarații, pentru că eu nu sunt genul de persoană care să mă cert pe la televizor.
După ce s-a aflat de separarea noastră am primit diferite oferte, de la diferite televiziuni, însă am refuzat. Eu sunt trăit prin țări străine și funcționez altfel. Înainte de a divorța, eram într-o perioadă de tensiune cu Francisca, mai exact anul trecut în octombrie – noiembrie.
Lucrul care a pus capac căsniciei a fost un prim articol într-o publicație tabloidă despre o posibilă relație a ei cu TJ Miles.
„Eu nu cred că Francisca este cu respectivul, pentru că ei colaborau de mai mult timp împreună, colaborarea dintre ei nu a apărut peste noapte, ci este de ceva timp. Știam că TJ Miles este bisexual, așa am auzit în stânga și în dreapta de pe la alții. Nu este genul Franciscăi, pentru că ei îi plac bărbații mai masivi, nu măscăricii”,a declarat Bogdan Lățescu, pentru Click!.
TJ Miles nega și el relația cu Francisca în urmă cu o lună: „Cu Francisca am colaborat pe partea de social media și pe partea de televiziune, totul a fost făcut profesional cu un manager. Nu știu nimic despre viața ei personală! Eu nu am furat pe nimeni, din brațele nimănui!”.
Sursa: Libertatea