După ce și-a agresat în repetate rânduri concubina și copilul, un ieșean din Măcărești a cerut magistraților să nu emită un ordin de protecție, pentru că nu ar avea unde să se ducă. În fond, o tăiase pe față cu cuțitul „din greșeală” și nu o strânsese de gât, ci „doar” îi dăduse o palmă.
Faptele de care fusese acuzat bărbatul s-au petrecut la sfârșitul anului trecut. În ajunul Crăciunului, acesta a băut împreună cu iubita sa. Ea era amețită, el era aproape beat. Pe fondul geloziei, a luat un cuțit și a tăiat-o pe față. Câteva zile mai târziu, bărbatul a venit acasă cu câțiva prieteni, cu care s-a pus pe băut, scrie ziaruldeiasi.ro.
După plecarea musafirilor, i-a reproșat femeii că „are treabă” cu bărbații pe care chiar el îi adusese în casă. A izbucnit o ceartă, în timpul căreia și-a strâns iubita de gât. Luat de val și-a bătut și copilul de cinci ani cu cureaua.
Interpelat de magistrații Judecătoriei Răducăneni, bărbatul a explicat că primul incident fusese o simplă greșeală. Tăia carnea pentru masa de Crăciun și, din întâmplare, mânuise greșit cuțitul.
A negat că și-ar fi bătut copilul, susținând de asemenea că „doar” își pălmuise iubita. Pe parcursul audierii, apărătorul său a cerut judecătorilor să țină cont de faptul că bărbatul nu are locuință, iar dacă se dispune evacuarea sa din casă, va fi nevoit să apeleze la mila vecinilor. Ca urmare, el a cerut emiterea unui ordin de protecție pe o durată minimă, de o lună.
De partea cealaltă, reprezentantul Ministerului Public a arătat că bărbatul făcea obiectul a trei anchete penale vizând comportamentul său față de concubină și de copil. În plus, doar întâmplarea făcuse ca lovitura de cuțit să fie una ușoară și să nu ducă la moartea sau rănirea gravă a femeii.
Actele depuse la dosar au conturat pentru judecători imaginea unui bărbat violent pe fondul consumului cronic de alcool și deci, periculos atât pentru concubina sa, cât și pentru copil.
„Instanța reține că pârâtul inițial a recunoscut afirmațiile reclamantei, iar după aceea și-a nuanțat declarația, în încercarea de a minimiza gravitatea acuzațiilor. De asemenea, există indicii că pârâtul este o persoană violentă, în special față de reclamantă, el fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire în anul 2020 (clasat ca urmare a retragerii plângerii), și violență în familie în anul 2021 (clasat ca urmare a retragerii plângerii de către reclamantă). De asemenea, pârâtul este în evidența Spitalului de Psihiatrie Socola cu două internări – 2017 și 2021, cu diagnosticul episod depresiv, utilizare nocivă alcool, intelect liminar”, au reținut magistrații.
Aceștia au dispus evacuarea bărbatului din locuință și emiterea unui ordin de protecție pe durata maximă permisă de lege, de șase luni. În această perioadă, el nu va avea dreptul să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie sau de copil.