Activitate de prevenire a bullying-ului și a violenței, desfășurată de polițiști într-o școală din județul Botoșani

Astăzi – 13 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de prevenire a bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, cu elevii Școlii Gimnaziale Cristinești.

Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu organizația non-guvernamentală ”Round Table” 20 Botoșani, în cadrul Campaniei locale de prevenire și combaterea violenței în unitățile de învățământ ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, destinată elevilor din învățământul primar și gimnazial.
Elevii prezenți la activități au primit informații despre formele de manifestare a bullying-ului, consecințele acestuia, atât pentru autor cât și pentru victimă și respectiv comportamentul de urmat în situația în care minorii sunt victimizați prin agresivitate de acest tip.

De asemenea, cu sprijinul conducerii unității de învățământ au fost identificați elevi cărora reprezentanții ”Round Table” 20 Botoșani le-au oferit rechizite necesare orelor de curs.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua astfel de activități și în alte unități de învățământ din mediul rural, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *