Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au observat, joi, pe drumul județean DJ 282, un autoturism care staționa pe mijlocul drumului, la volanul căruia se afla un tânăr de 33 de ani, din comuna Călărași, județul Botoșani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta refuzând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.