Fraudă la modernizarea unor drumuri din județul Botoșani. Anchetă a Parchetului European

lucrari drumuri nationale- asfalt SDN Botosani 26 iulie 2019Parchetul European (EPPO) anunță, într-un comunicat, că a sesizat Tribunalul Iași, pe data de 6 decembrie, într-un dosar penal în care o societate înregistrată în Italia și trei persoane fizice au fost puse sub acuzare pentru fraudă privind lucrări de modernizare a drumurilor din comuna Ibănești, județul Botoșani.

Printre acuzațiile aduse inculpaților se numără folosirea de documente false pentru a obține fonduri de la bugetul UE, prin declararea în fals a unor lucrări care nu au fost efectuate de constructor.

Potrivit anchetei, societatea, prin intermediul a trei dintre reprezentanții săi legali și supraveghetori, a declarat în fals că lucrările efectuate pe o porțiune de drum au depășit ceea ce era stabilit în contractul încheiat între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și comuna Ibănești – respectiv în ceea ce privește calitatea și cantitatea lucrărilor prestate.

Parchetul European susține, în comunicat, că antreprenorul a pretins că a construit straturi de fundație cu o lățime de 7 metri, în loc de 5 metri, cât a fost construit în realitate, și de 5,5 metri pentru straturile de asfalt, în loc de 4 metri, cât a fost construit în realitate.

În practică, societatea italiană ar fi prezentat facturi pentru lucrări pe care nu le-a realizat, primind în mod ilegal 101 000 EUR (497 463,80 RON).

Sursa: g4media.ro

2 thoughts on “Fraudă la modernizarea unor drumuri din județul Botoșani. Anchetă a Parchetului European

  1. Cate astfel de facturi umflate nu se prezinta la lucrarile de drumuri din toata tara. Cate pierderi de fonduri europene sau guvernamentale sunt. Nu se respecta proiectele si drumurile se strica chiar din timpul executiei, ca la drumul strategic sau la Zaicesti. Politicienii acopera greselile constructorilor si nu lasa dirigintii, inspectorii IGS , consultantii, proiectantii sa intervina la timp cand se pot reface lucrarile.

  2. spagile si parandaratul se intorc la politicieni prin diferite artificii financiare … pe cand cercetarea la AVRAMENI a fost bagata reteaua de tevi in pamant dar cine stie ce lucrari au fost facute? dar nu este aductiunea de apa ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *