O profesoară din județul Botoșani a fost nominalizată de elevii săi printre „Cei mai buni profesori”. Delia Spătaru le-a scris celor de la sparknews despre profesoara ei de muzică. Este elevă în clasa a VII-a la Școala ”Aristotel Crîșmaru” din comuna Drăgușeni, județul Botoșani, și spune că profesoara ei este ”o persoană minunată”. ”Este înțelegătoare, are cea mai mare răbdare și ne iubește ca pe copiii ei”, mărturisește eleva în vârstă de 13 ani.
Profesoara de muzică a Deliei este Andreea Sabina Stoian. În aprilie anul acesta, povestește Delia, profesoara și-a dorit să înființeze un ansamblu folcloric și a reușit să facă acest lucru, cooptând copiii din școală care și-au dorit să facă parte din el. Ansamblul se numește ”Ioan Cobâlă” și reunește la momentul acesta aproape 20 de elevi, printre care și Delia.
”În fiecare sâmbătă sau duminică facem repetiții, iar dumneaei vine atâta drum, din timpul ei, pe motorina ei… Nu este plătită absolut deloc”, spune cu admirație Delia despre profesoara Andreea Sabina Stoian, care face naveta la Drăgușeni dintr-o altă comună, Mileanca.
”Domnișoara este o persoană minunată deoarece, de fiecare dată când mergem undeva, are grijă să ne îmbrace cu costumele naționale, are grijă să nu ne fie rău sau să se întâmple ceva cu noi și are cea mai mare răbdare. Ne iubește ca pe copiii ei. Chiar dacă vreodată a avut o problemă în familie, nu a anulat nicio repetiție și a fost mereu cu zâmbetul pe buze. Eu o admir cel mai mult pentru că poate să facă față cu atâția copii și nu se enervează. Este ca o mamă pentru noi”, ne-a mai scris Delia.
De asemenea, eleva spune că îi plac orele de muzică susținute de profesoară: ”Este înțelegătoare, mai bine îi cântăm sau îi spunem din teorie decât să ne dea test, iar toate definițiile le scurtăm și le facem astfel încât să înțeleagă toată lumea.”