Un botoșănean a pus un echipaj de poliție pe urme după ce nu a oprit la semnalul acestora. S-a întâmplat duminică, 8 ianuarie 2023, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Răchiți, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușind interceptarea, prilej cu care au stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 36 de ani, din comuna Stăuceni, județul Botoșani.
”Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, totodată, fiindu-i aplicată conducătorului auto, o sancțiune contravențională, conform OUG 195/2022, pentru faptul că nu a oprit la semnalele polițiștilor”, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.