Un botoșănean s-a urcat beat la volan și a produs un accident cu pagube materiale. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi fiind sesizați cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la volanul unuia dintre autoturisme era un bărbat de 55 de ani, din comuna Șendriceni.
”Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, bărbatul refuzând testarea dar și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.