Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani au declarat că microbuzul școlar, implicat în accidentul de luni dimineață, era gol și, din fericire, au rezultat doar pagube materiale. Ei spun că pentru transportul celor 60 de elevi, se va folosi al doilea microbuz școlar.
”Am fost informat de către conducerea Școlii Gimnaziale Hiliseu Horia despre producerea unui accident rutier in care a fost implicat un microbuz scolar. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, in microbuz la acea ora nefiind copii. In mod normal acest mijloc de transport asigura deplasarea zilnică la scoala pentru aproape 60 de elevi. Înțeleg ca microbuzul a suferit daune materiale importante iar ca alternativa va fi folosit cel de-al doilea microbuz care se afla in dotarea școlii. Așadar copiii nu vor avea de suferit in urma acestui eveniment nedorit”, a precizat Bogdan Suruciuc, inspector general al IȘJ Botoșani.
Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în localitatea Iezer. În eveniment au fost implicate o mașină de transport pâine și un microbuz școlar. În autoutilitară se afla doar șoferul, iar în microbuz conducătorul auto și un cadru didactic. În urma impactului, ambele autovehicule s-au răsturnat.
La fața locului, a ajuns în cel mai scurt timp, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor cu o ambulanță SMURD.
Echipajul SMURD a evaluat persoanele aflate în cele două autovehicule. Inițial, toți trei au refuzat transportul la spital. Ulterior, șoferul de pe mașina de pâine a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către un echipaj SAJ.
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autovehicule. Cazul a rămas în atenția Poliției.