FC Botoșani a transferat un jucător de 19 ani, anunță oficialii clubului. Este vorba de George Dragomir, care a fost crescut la Academia Gheorghe Hagi.
”FC Botoșani anunță că George Dragomir, un mijlocaș de perspectivă, se alătură echipei conduse de Flavius Stoican. În vârstă de numai 19 ani, George a fost crescut la Academia Gheorghe Hagi, urmând apoi să evolueze pentru CS Făurei, respectiv Sepsi Sf. Gheorghe. Îi urăm lui George mult succes în tricoul roș-alb-albastru și îi dorim evoluții cât mai bune alături de noi!”, anunță oficiaii clubului pe pagina de Facebook.
Totodată, clubul FC Botoșani anunță plecarea mijlocașului Yacouba Sylla.
”FC Botoșani și mijlocașul Yacouba Sylla au ajuns la un acord pentru întreruperea acordurilor contractuale, acesta purtând tricoul roș-alb-albastru din iulie până în prezent, în 16 partide în campionat și Cupa României. În vârstă de 23 de ani, fostul internațional malian a mai evoluat în cariera sa pentru Clermont Foot, Rennes, Montpellier, Bastia (Franța), Aston Villa (Anglia), Kayseri Erciyesspor (Turcia), Panathinaikos (Grecia), KV Mechelen (Belgia), Strømsgodset (Norvegia), CFR Cluj și Mouloudia d’Oujda (Maroc). Clubul nostru îi mulțumește pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorește mult succes pe mai departe!”, mai arată oficialii FC Botoșani.