Mai mulți profesori și părinți s-au plâns șefului Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de frigul din școli. Bogdan Suruciuc a precizat că a primit mai multe sesizări în acest sens și a făcut un apel către directorii unităților de învățământ să asigure agentul termic pentru fiecare clasă.
„Nu este normal ca elevii să stea în clase cu hainele cu care vin de afară”, a spus Suruciuc.
Șeful învățământului botoșănean a anunțat că de luni, 9 ianuarie 2023 elevii revin la cursuri. Anul școlar se reia fizic pentru toți elevii.
„Am transmis directorilor să asigure agent termic cu temperaturi corespunzătoare pentru copii, iar asta, după ce mai mulți părinți și colegi mi-au sesizat că în municipiu sunt școli cu temperaturi de 16 – 17 grade și consider că nu este normal ca elevii să stea în clase cu hainele cu care vin de afară. De asemenea, fiecare consiliu de administrație din fiecare unitate de învățământ trebuie să asigure calendarul pentru Programul „Săptămâna Verde” și Programul național ”Școala Altfel” pentru perioada 27 februarie – 16 iunie 2023 condiționalitatea principală fiind ca aceste activități să fie organizate în cinci zile consecutive și să fie diferențiate una de cealaltă”, a spus Suruciuc.