Doi botoșăneni au avut parte joi seară de o experiență traumatizantă, care s-a terminat la spital. Un echipaj de jandarmerie a intervenit rapid în urma unui apel 112 și a făcut verificările necesare în vederea stabilirii motivului incidentului și a circumstanțelor în care doi bărbați au fost agresați. În timp ce stăteau de vorbă în cartierul Stejari din municipiul Botoșani, cei doi au observat cum o persoană cunoscută se apropie de ei în întuneric și, fără să scoată un cuvânt, îi lovește cu o bâtă, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Primul a primit câteva lovituri peste picioare și mâini, iar cel de-al doilea a fost lovit în cap, agresiunea soldându-se cu sângerare în zona scalpului în cazul său.
Jandarmii au identificat agresorul, în fapt un vecin de cartier al bărbaților bătuți, zis Libai, în vârstă de 34 de ani și i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.
Din cauza gravității rănilor suferite, bărbații agresați au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor pentru un control medical mai amănunțit și acordarea îngrijirilor de specialitate necesare.
Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
il mai stiti pe „tanarul” din botosani care a urmarit o femeie in lift si a facut „acte de natura sexuala”? acum are capul spart :))
https://www.mediafax.ro/social/femeie-din-botosani-urmarita-de-un-barbat-si-agresata-sexual-in-lift-18748866
Cum se numeste?