FOTO & VIDEO Durere imensă la Trușești! Maria, fetița ucisă în plină stradă, a fost condusă pe ultimul drum

Clipe de o tristețe nemărginită au avut loc miercuri, la Trușești, acolo unde copila ucisă cu sânge rece a fost condusă pe ultimul drum. Ana- Maria Alexandru este plânsă de rude, prieteni, angajați ai DGASPC Botoșani, în frunte cu directorul instituției, Doina Nacu, dar și președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Sute de oameni s-au adunat să participe la slujba de înmormântare a fetei. Toți cei prezenți și-au exprimat regretul față de pierderea acestei copile, despre care toți angajații din sistemul de protecție a copilului au numai cuvinte de laudă.

Copila de 14 ani avea toată viața înainte, dar din păcate, în ajun de Anul Nou a fost ucisă cu bestialitate de un tânăr de 20 de ani. Ana- Maria a fost îmbrăcată în rochie de mireasă, iar la căpătâiul său au fost aprinse lumânări și au fost aduse coroane de flori.

Atacatorul, arestat

Atacatorul Mariei Alexandru se numește Cătălin Rățușcă și are 20 de ani El a fost arestat preventiv duminică, în baza unui mandat emis de Tribunalul Botoșani. El este acuzat de omor calificat.

Individul a văzut-o pe Maria pe stradă, a mers după ea, i-a cerut să îl ure, i-a dat 50 de lei, iar apoi a scos cuțitul și a atacat-o cu nu mai puțin de 20 de lovituri.

Fata a murit pe loc, în ciuda oricăror încercări ale cadrelor medicale de a o mai salva.

Polițiștii spun că tânărul a fost prins în zona gării din Trușești

Cazul a avut loc la Trușești. O copilă de 14 ani a murit după ce a fost înjunghiată de un tânăr. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 31 decembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Trușești, o minoră ar fi fost înjunghiată în stradă.

„Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, în persoana unei minore, de 14 ani, din comuna Trușești. Persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Guranda a părăsit locul faptei, imediat după comiterea acesteia, fiind identificat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în zona gării din localitatea Trușești. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri”, susține Nenișcu.

Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *