Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deși era în stare de ebrietate.
În data de 2 ianuarie, în jurul orei 02.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași a executat semnal regulamentar de oprire în trafic, pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 27 de ani, pe raza localității Corjăuţi, județul Botoşani, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșa ni.
”Conducătorul autoturismului nu a oprit ci, dimpotrivă, a accelerat brusc, iar după o distanţă de aproximantiv 1000 de metri, autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un mal de pământ. Persoana aflată la volan a sărit din autoturism, fugind printre locuinţele din zonă. S-a trecut la urmărirea pedestră a persoanei urmată de reţinerea şi imobilizarea acesteia, iar la solicitarea documentelor pentru control şi în urma discuţiilor purtate, poliţiştii au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Dorohoi, rezultând o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Tatiana Radu.
Persona în cauză a fost condusă la Spitalul Orășenesc Dorohoi, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.