Amendă de 10.000 lei pentru un șofer după un control al polițiștilor de frontieră botoșăneni

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autoturism al unui cetăţean roman în vârstă de 63 de ani, 9400 de ţigarete pe care persoana intenționa să le introducă ilegal în România.

În data de 31 decembrie 2022, în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 63 de ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în România.

Polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra  persoanei şi a mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în interiorul autoturismului şi la compartimentul motor, cantitatea de 9400 de ţigarete (470 pachete) cu timbru Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 2.350 de lei, persoana fiind sancționată de către organul vamal cu amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *