O botoșăneancă și-a transformat casa într-un muzeu al tradiției. Femeia, din localitatea Vorona, a adunat într-un singur loc ștergare, lăicere, dar și multe alte lucruri realizate manual. Unele sunt moștenite, altele sunt realizate chiar de ea.
Este vorba despre Didina Alexa, o femeie simplă de la țară, dar cu un suflet bogat, care prețuiește toate lucrurile realizate cu migală, talent și dedicare. Într-o singură odaie a casei sale ține întreaga ei avere.
„În odăile bunicilor noștri se păstrează încă mireasma întâlnirii dintre timp și veșnicie. Să prețuim trecutul și tradițiile, să-i prețuim pe bătrânii noștri și odăile lor! Vom avea nevoie de toate acestea ca să știm unde trebuie să revenim pentru reconfigurare, cum să ne reorientăm spre simplitate, spre mulțumire sufletească, spre tihnă”, mărturisește preotul paroh care îi trece pragul femeii ori de câte ori este nevoie deoarece aceasta este o iubitoare de Dumnezeu și o păstrătoare cu sfințenie a credinței și a regulilor bisericești.