Zeci de candele au fost aprinse la locul crimei de la Trușești, unde Maria, o fetiță de 14 ani, dintr-un centru de plasament a fost ucisă în timp ce mergea cu uratul alături de fratele său în vârstă de nouă ani. Persoane care au cunoscut-o sau au aflat de tragedie au mers, duminică. în prima zi din 2023, pe podul de peste Jijia, din zona centrală a comunei Trușești, și au lăsat fie o candelă, fie o jucărie de plus în semn de omagiu față de fetița ucisă cu peste 20 de lovituri de cuțit.
Pe de altă parte, tot duminică, magistrații de la Tribunalul Botoșani au dispus arestarea preventivă a criminalului fetiței. Cătălin Rățușcă, în vârstă de 20 de ani, a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
O relație de iubire cu victima, infirmată
Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani (DGASPC), Doina Nacu, susține că fata de 14 ani, aflată în sistemul de protecție, care a murit înjunghiată, sâmbătă, la Trușești, era un copil foarte cuminte. Nacu susține că aceasta nu avea iubit, iar între ea și criminal nu era o relație amoroasă.
„Toți copiii au voie să meargă cu uratul, cu colinda, nu-i pușcărie la noi. Fata avea 14 ani împliniți, era mărișoară. Erau cu colinda… voiau să meargă la o doamnă”, ne-a declarat Doina Nacu.
Ea susține că fata de 14 ani și fratele ei de nouă ani au ajuns în sistemul social după ce inițial au stat în centrul maternal alături de mama lor. Ulterior, femeia nu a mai putut avea grijă de ei și au ajuns într-un centru din cadrul DGASPC. Uneori, aceștia erau vizitați de bunica lor, o femeie din zona Trușeștiului.
„E chiar fără cuvinte. Așa să te înjunghie cineva, în plină zi, în mijlocul unei comune, e de neînchipuit. Probabil în urma unei expertize psihologice se va vedea ce e în mintea lui și de ce a făcut-o. Nu ne-am așteptat. Este pentru prima dată când ne confruntăm cu așa ceva”, a mai spus Nacu.
Șefa DGASPC susține că și tânărul de 20 de ani a fost în grija statului, dar nu a fost un copil problemă, ci dimpotrivă era cuminte. Ultimele informații despre el erau că lucrează cu un unchi de-al său în străinătate.
Crima a avut loc la Trușești, în ajun de Anul Nou
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 31 decembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Trușești, o minoră ar fi fost înjunghiată în stradă.
„Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, în persoana unei minore, de 14 ani, din comuna Trușești. Persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, de 20 de ani, din Guranda a părăsit locul faptei, imediat după comiterea acesteia, fiind identificat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în zona gării din localitatea Trușești. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri”, susține Nenișcu.
Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
VIDEO Tânărul care a ucis-o pe fata de 14 ani, prins în gara Trușești. Vezi momentul capturării!