Mai mulți botoșăneni și-au cumpărat cutii cu artificii din piață pentru a le admira în noaptea dintre ani. La miezul nopții, de Revelion, aceștia au stat cu sufletul la gură să vadă luminile spectaculoase, iar când au aprins fitilul au avut parte într-adevăr de o surpriză, una extrem de neplăcută. Fitilul nu a ars, iar în cutii au găsit diverse articole vestimentare rupte.
Spre exemplu, Ciprian Acasandrei, din comuna Cristinești, a cumpărat artificiile din piața Dorohoi, dar a regretat amarnic. În locul luminilor spectaculoase pentru care a plătit, s-a ales cu o mânecă de geacă.
„Acea bombă a fost cumpărată din Dorohoi de la țigani care vând artificii, țigări, telefoane. Am cumpărat acea bombă, am dat 150 de lei. Aseară, când să ne bucurăm și noi să dăm, că așa este omenesc, firesc, să se bucure orice om în seara de Revelion, când am dat foc la fitil, fitilul era din ață elastică care nu a ars și ne-am chinuit să vedem ce este, să punem un fitil, să vedem să dăm foc. Când am luat-o și am desfăcut-o…”, ne-a declarat botoșăneanul.
Nu este singurul botoșănean care a fost înșelat astfel. Alții au găsit haine rupte, chiloți, cartoane etc. în cutiile cumpărate cu bani buni.