Polițiștii botoșăneni vor continua activitățile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și în perioada următoare, prin organizarea de acțiuni cu efective mărite pe raza întregului județ, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Polițiștii vor avea o prezență activă, atât în zonele în care se organizează evenimente cultural-artistice, precum și în locurile în care se formează aglomerări de persoane, cluburi, discoteci, zone de agrement, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar și pentru a interveni într-o manieră promptă, în cazul unor posibile situații care se afla în sfera de competență a poliției.
Efectivele de poliție angrenate în această perioadă, sunt adaptate la situația operativă, iar în funcție de necesitate, sunt constiuite echipe de rezervă, pregătite să intervină pentru siguranța cetățenilor.
Reaminitm faptul că apelarea prin sistemul național Apeluri de urgență 112, trebuie făcută numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor de poliție pentru soluționarea evenimentului și vă adresăm rugămintea să nu abuzați de acest număr fără motiv real, întrucât, în acele momente este posibil ca cineva să fie cu adevărat în pericol.
Având în vedere obiceiurile specifice acestei perioade, vă recomandăm să fiți atenți la cei care se prezintă la locuințele dumneavostră și să nu permiteți accesul, în interior, celor pe care nu îi cunoașteți.
De asemenea, pentru a evita victimizarea copilului dumneavoastră atunci când merge cu uratul, vă recomandăm să îl însoțiți, mai ales dacă deplasarea are loc pe timp de noapte.
Nu folosiți obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condiții și în locurile permise de lege! Pot fi comercializate către public steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc sau sateliți. Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obșinerea autorizației de deținere și comercializare.
Totodată, precizăm că comercializarea articolelor pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut, către persoanele cu vârsta sub 16 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate pirotehnicienilor, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Pentru a evita să fiți implicați în evenimente nedorite, vă recomandăm, să respectați normele de conviețuire socială, să respectați regulile de circulație și pe ceilalți participanți la trafic și să sesizați poliția în cazul în care sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte, precizează IPJ Botoșani.