Adolescenta care a avut nevoie de operații la ambele mâini după accidentul de la Pașcani va face Revelionul alături de familia sa. Tatăl Alexiei, Florin Tudose, ne-a declarat că fata va fi externată sâmbătă din spital, astfel încât în noaptea dintre ani va fi alături de cei apropiați. O țară întreagă s-a rugat pentru Alexia și iată că rugăciunile oamenilor și eforturile incredibile ale medicilor au făcut ca adolescenta să-și revină. Mama copilei, Vali Tudose, a povestit, pentur bzi.ro, calvarul prin care a trecut întreaga familie din momentul accidentului.
„Cum să vă spun, a fost o perioadă dureroasă, dar m-au calmat cuvintele doamnei doctor Susanu. Dar noaptea, când rămâneam numai eu și fetița în salon, mă uitam la ea și mă tulburau tot felul de întrebări. De ce atât de crunt, de ce trece tocmai copilul meu prin așa ceva? M-a durut să știu prin câtă durere a trecut copilul meu. A fost ca un coșmar, mai ales în primele zile, până am văzut că situația decurge bine. Doamna doctor, chiar după prima operație, ne-a spus că ea va fi bine, dar au fost și momente de slăbiciune, când îmi veneau în minte fel și fel de gânduri. Până nu-ți vezi copilul că e foarte bine, așa este. Ca părinte îți faci griji din orice, și când era acasă eram foarte grijulie cu ea, mereu mă gândeam să nu i se întâmple ceva. Când mergeau singuri în oraș sau oriunde aveau activități le spuneam să aibă grijă, așa sunt eu, ca părinte. Dar, vă spun sincer, doamna doctor foarte mult m-a încurajat, mai aveam momente în care mă pierdeam cu firea, dacă nu era să fie dânsa lângă noi, nu știu dacă reușeam să ajung la a 12-a zi de spitalizare. Alexia are foarte mare încredere în doamna doctor și în toți medicii care au avut grijă de ea, cum îi vede prin salon, deja se simte în siguranță”, a declarat Vali Tudose, mama Alexiei.
Deși are doar 15 ani, Alexia a dat dovadă de multă maturitate. Fata este pozitivă și așteaptă cu nerăbdare fiecare operație, fiind conștientă că doar astfel își va putea relua viața de dinainte de accident.
„Nu m-am așteptat să fie atât de pozitivă în momentul în care a aflat ce i s-a întâmplat. A fost ca o chestie magică, deoarece în mintea mea îmi făceam gânduri că nu va digera atât de ușor o asemenea veste. A acceptat ce s-a întâmplat și a zis că de acum să dea Dumnezeu să fie bine. E foarte pozitivă și abia așteaptă fiecare operație, deoarece știe că cu fiecare intervenție prin care trece este mai aproape de vindecare, de a ieși din spital, de a merge acasă, de a-și relua viața. E foarte pozitivă, mulțumesc lui Dumnezeu că am un asemenea copil. Nu m-am așteptat, îmi știam copilul, dar nu m-am așteptat ca într-o situație de genul acesta să reacționeze atât de bine”, a adăugat, pentru sursa citată, mama fetei.