În urma demersurilor făcute de către Consiliul Județean Botoșani, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație realizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a patru poduri/podețe de pe drumurile naționale ce traversează județul. Valoarea licitației este de 541.056 lei, cele patru obiective de investiții fiind incluse de către CNAIR în programul finanțat prin POIM, transmite printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.
Două dintre obiectivele pentru care se va realiza documentația tehnică sunt pe DN24C, Santa Mare – Rădăuți Prut, unul pe DN29, Botoșani – Săveni și unul pe DN29A, Suceava – Dorohoi.
Termenul de depunere a ofertelor este de 13 februarie 2023. De asemenea, CNAIR a realizat expertizele pentru alte două poduri de pe DN29, Botoșani – Săveni și a unui podeț de pe DN29C, Botoșani – Vârfu Câmpului.
„Dezvoltarea infrastructurii din Botoșani constituie un obiectiv strategic prioritar pentru Consiliul Județean, indiferent dacă vorbim de drumurile județene sau cele naționale. Ne dorim o dezvoltare accelerată a județului și facem toate demersurile ce ne stau în putere ca să obținem finanțările necesare atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru administratorii drumurilor naționale”, a declarat Doina Federovici.