Doi botoșăneni au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc miercuri, pe raza localității Dumbrăveni. Robert T., din municipiul Dorohoi, circula cu un autoturism Dacia Logan pe raza localității sucevene Dumbrăveni, iar la intersecția cu DN29, cu intenția de a vira la stânga spre municipiul Suceava, nu a respectat semnificația indicatorului
„STOP” și a pătruns pe DN29, neacordând prioritate de trecere autoturismului marca Skoda Superb condus de către Silviu Ș. din localitatea Dumbrăveni, intrând în coliziune cu acesta.
Botoșăneanul, dar și Anca R., o femeie care se afla ca pasager în mașină, pe scaunul din dreapta șoferului, au fost răniți și transportați la spital.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior, acestora li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.