Un bărbat din Botoșani a fost sancționat de polițiști, după ce a încercat să facă o „glumă” cu oamenii legii. Botoșăneanul, în vârstă de 37 de ani, a primit, marți, în a treia zi de Crăciun, o amendă de 2.000 de lei pentru alertarea nejustificată a autorităților, după ce a sunat la 112 și a spus că o femeie din cartierul Parcul Tineretului a fost jefuită.
Un echipaj de poliție a ajuns imediat la fața locului și, în urma unei anchete, s-a stabilit că informația este falsă și că săvârșirea unei fapte de natură penale nu se confirmă. În consecință, polițiștii l-au identificat pe apelantul la 112 și i-au aplicat acestuia sancțiunea contravențională de 2.000 de lei.
De altfel, polițiștii din Botoșani au aplicat, în primele două zile de Crăciun, alte patru sancțiuni, în valoare de 6.000 de lei, au fost aplicate pentru apelare nejustificată a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Zeci de evenimente sesizate prin apel 112. Patru sancțiuni date pentru apelare nejustificată