În Ajunul Crăciunului, botoșănenii vor să colinde în liniște, conform obiceiului tradițional și își doresc să petreacă în siguranţă, alături de cei dragi. Pentru ca liniștea și siguranța publică să nu fie tulburată în perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul urban și rural atât independent, cât și în sistem integrat.
De asemenea, jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență vor intensifica măsurile specifice pentru preîntâmpinarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.
Jandarmii vor fi permanent la datorie pentru menținerea unui climat civilizat în spațiul public și vor interveni la solicitările directe ale cetățenilor, precum și la cele făcute prin apel la numărul unic de urgență 112.