FOTO! Materiale pirotehnice descoperite într-o mașină de polițiștii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit la controlul de frontieră 3018,2 grame articole pirotehnice din categoria F2, F3, transmite printr-un comunicat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

În data de 22 decembrie , în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din România, trei bărbaţi cu cetăţenie R. Moldova, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, călătorind un autoturism, înmatriculat în Cehia.

În baza Planului de cooperare încheiat între S.T.P.F. Botoşani şi Serviciul Arme, Explozivi, Substante Periculoase din cadrul I.P.J. Botoşani şi a analizei de risc, echipa comună de control, formată  din poliţişti de frontieră și lucrători vamali a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului, descoperind în bagajele persoanelor cantitatea de 3018,2 grame articole pirotehnice din categoria F2, F3.

Întreaga cantitate de produse, în valoare totală de 1.100 de  lei, a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate către Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Botoşani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, precizează sursa citată,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *