O poveste tristă face înconjurul internetului în aceste zile, iar protagonistul este nimeni altul decât un bărbat cu cinci copii. Marius și-a adus fetița la serbare, însă nu a intrat în sală, de rușine cum era îmbrăcat. Iată care e povestea bărbatului îmbrăcat modest! Un bărbat a povestit că a mers la serbarea fiului său și acolo ar fi sosit și tatăl unei fetițe, care, însă, a preferat să privească serbarea de pe hol. Pesemne, tatăl fetiței s-ar fi rușinat de modul în care era îmbrăcat și a rămas pe hol pentru a nu-și face fiica de rușine.
“Am participat la serbarea de Crăciun a piciului meu (nu mai este pici, are 14 ani aproape) la Şcoală Specială nr. 5. Startul serbării a întârziat deoarece o aşteptăm pe Nicoleta… A sosit într-un târziu alături de tatăl ei, un om simplu, slab rău şi îmbrăcat în costum de lucrător la ADP Sct. 3… Omul s-a învoit probabil de la muncă câteva ore să fie alături de faţă… Nu a intrat în sala de clasă, ruşinat probabil de cum este îmbrăcat şi a rămas pe hol…”, a povestit bărbatul pe Facebook.
Are 5 copii și urmează să fie operat
Necazurile nu se opresc aici pentru tatăl fetiței. Intrând în vorbă cu celălalt bărbat, tăticul a menționat că a suferit un accident și că în urma acestuia a rămas cu o mână afectată, pe care va fi nevoit s-o amputeze.
“Are cinci copii acasă, Nicoleta fiind o fată cu probleme locomotorii şi mentale. Mi-a spus că are nouă pareze, merge foarte greu. El urmează să-şi piardă mâna stângă, de la cot în jos, din cauza unui accident suferit, care i-a secţionat tendoanele. Mişcă doar două degete şi aşa face curat pe stradă. Îmi explica cum ţine matura. Nu ştiu ce fel de accident a suferit, dar spune că deja are cangrenă şi în scurt timp va merge să o amputeze. Soţia lui nu munceşte şi are grijă de copii şi de faţă cu nevoie speciale. Are 30 ani de vechime în munca pe stradă şi un salariu de doar 1.500 lei pe lună în mână. Spera la o mărire. Mi-a recunoscut că are zile în care nu mănâncă nimic, ca să poată hrănii copiii…Nu mințea, este fff slab. Pe 23 este ziua lui de naştere…şi spunea că de Crăciun nu are mai nimic de pus pe masă”, a continuat bărbatul povestea.
Cu toate că are mari greutăți financiare, bărbatul nu cere ajutorul nimănui. “Eu mă plâng de problemele prin către trec în perioada asta, dar Dumnezeu mi-a arătat că sunt oameni mult mai necăjiţi decât mine… Ştiu, sunt şi alţi oameni poate mult mai nevoiaşi decât Marius (aşa îl cheamă), dar el mi-a ieşit în cale, iar eu o să-l ajut. Vă urez sărbători fericite…P.S. Am uitat să spun că stă cu chirie…1000 lei pe lună chiria, şi 1000 dările…”, a continuat el.
Sursa: redactia.ro