Zi aniversară deosebită pentru o distinsă doamnă din municipiul Botoșani. La împlinirea a 100 de ani, Maria Bărsan l-a avut ca invitat, alături de cei dragi ei, pe primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Edilul botoșănean, vizibil impresionat, i-a oferit sărbătoritei o mică atenție și un tort, însoțite de toate urările de bine. Vizita pe care primarul i-a făcut-o doamnei Bărsan a fost un bun prilej pentru edil de a afla povestea unei vieți de un secol.
Cu bune și cu rele, cu clipe frumoase dar și grele încercări, doamna Bărsan susține că totuși viața a fost și este darnică cu ea.
Deși a trăit ororile unei conflagrații mondiale și a născut și crescut copii în timpul foametei, a avut norocul să aibă sprijin în oamenii apropiați ei. Doamna Maria s-a născut pe 23 decembrie 1922, în satul Cerchejeni. Viitorul soț și l-a cunoscut încă din copilărie, locuind amândoi în același sat. După ce s-a căsătorit, și-a urmat soțul peste tot unde a fost repartizat, acesta fiind absolvent al Școlii de Subofițeri. L-a însoțit la Luduș, Dej, Săveni și Broscăuți.
”Soțul doamnei Bărsan a activat și în Poliție, devenind ulterior inspector financiar la Săveni și apoi la Botoșani, de unde a și ieșit la pensie. Doamna Bărsan a lucrat în comerț în Luduș și la Botoșani apoi la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22, de unde s-a pensionat. Cei 2 soți au fost binecuvântați cu 2 fete, în 1945 și 1950, care au devenit asistentă medicală, respectiv telegraf, dar și cu mulți nepoți, din care 2 nepoți de la fetele lor”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Botoșani
Din 1999, doamna Bărsan a devenit văduvă și a ales să-și ducă această „cruce” cu demnitate. S-a descurcat singură, nevoind să deranjeze pe nimeni.
S-ar fi descurcat în continuare însă fiica ei cea mare a decis că este momentul să aibă grijă de ea. La cei 100 de ani, doamna Maria Bărsan se bucură, după cum dumneaei susține, de o viață frumoasă!