Clădirea monument istoric numită ”Uzina electrică”, care se află pe Calea Națională din municipiul Botoșani, la intersecția cu strada Uzinei va fi cumpărată de Consiliul Județean.
În urma negocierilor care au avut loc, s-a stabilit prețul de vânzare-cumpărare pentru aceasta în sumă de 1.432.300 lei.
”Prețul bunului menționat mai sus va fi plătit vânzătorului integral în termen de 30 zile de la data notificării transmise de lichidatorul judiciar. Dreptul de proprietate asupra imobilului va fi transferat către cumpărător la data semnarii contractului de vânzare-cumpărare. La data transferului de proprietate, bunul imobil va fi liber de orice sarcini”, se arată în raportul de specialitate al Consiliului Județean.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare bunul imobil monument istoric „Uzină electrică” va fi inclus în domeniul public al Județului Botoșani.
Imobilul monument istoric situat în Calea Națională nr. 36, din municipiul Botoșani, care datează din 1906, este compus din teren intravilan în suprafață de 1.356,00 mp și construcție în suprafață construită la sol de 850,00 mp, cu un regim de înălțime de S.tehnic+P+I parțial și accesul pe proprietate se face de pe strada principală.
Uzina electrica a fost construita in jurul anului 1906 si coincide cu perioada de modernizarea a municipiului Botosani. Situata pe Calea Nationala nr. 36 cladirea a fost construita in locul unui generator ce producea energie pentru oras.
De acest imobil se leaga numele inginerului Anghel Saligny. Aceasta s-a implicat in realizarea constructiei, care avea sa devina monument. Sase ani mai tarziu, uzina electrica a fost data spre folosinta judetului, fiind una dintre cele mai puternice din nordul Moldovei.