Un foc în aer liber lăsat nesupravegheat ar fi putut produce pagube importante, marți, într-o gospodărie din localitatea Ripiceni. Când a văzut că flăcările au cuprins depozitului de furaje, proprietarul a cerut ajutorul pompierilor.
La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Garda de Intervenție Ștefănești, dar și voluntarii din comună, care au constatat faptul că ardeau aproximativ patru tone de furaje. Intervenția rapidă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă la un adăpost de animale unde erau 14 vaci și viței, dar și la mai multe utilaje agricole.
Pompierii reamintesc faptul că folosirea focului deschis pentru igienizarea grădinilor, a terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave dacă nu sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de casele oamenilor.