Atenționare din partea polițiștilor botoșăneni cu privire la cumpărăturile online

foto: financer.com

Decembrie este perioada cu cele mai multe cumpărături pentru cadouri și cele mai multe reduceri afișate de marii comercianți, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, tot mai mulți cumpărători orientându-se spre comerțul online.
Pentru toată lumea, acestă tendință aduce atât oportunități, provocări, dar totodată, reprezintă și un risc mai mare de fraude, cărora le pot cădea victime atât comercianții, cât și cumpărătorii.

În acest context, Campania Poliției Române – SIGURANȚA ONLINE – vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin informarea corectă, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.
Cei care doresc să afle mai multe despre cum pot face shopping în siguranță în mediul online pot afla mai multe pe pagina dedicată creșterii gradului de siguranță a cumpărăturilor în mediul virtual www.sigurantaonline.ro
Aproape zilnic, polițiștii sunt sesizați cu privire la înșelăciuni în mediul on line cu prilejul achiziționării unor bunuri. De cele mai multe ori aceste situații sunt generate și de superficialitatea cumpărătorilor care nu respectă reguli minime de prevenire și siguranță.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalității vă recomandă :

• Atunci când navigați pe internet de pe dispozitivul dvs., asigurați-vă că această conexiune este securizată!
• Nu faceți niciodată click pe un link/o anexă dintr-un email sau SMS nesolicitat! Verificați adresa de pe care a fost trimis emailul!
• Evitați operatorii economici care nu afișează date de contact complete!
• Aveți grijă la accesarea unei pagini web care conține greșeli gramaticale!
• Nu plătiți în avans bunuri comandate prin internet de la persoane necunoscute!
• Fiți atenți când oferiți detaliile cardului de credit sau debit pe intenet! Refuzați tranzacția dacă se cere codul PIN!
• Tipăriți sau salvați comanda dvs., precum și clauzele și condițiile ce apar pe site la momentul cumpărării!
Alte caracteristici al acestui tip de înșelăciuni:

– infractorii evită chatul special al platformei marketplace;
– link-urile transmise de aceștia conțin deseori greșeli gramaticale sau limbaj informal, butoane cu denumiri atractive (spre exemplu: „Primește fonduri”, ,,Plătit. Aștept confirmarea vânzătorului ”), sau mesaje ce sugerează urgența ( cum ar fi: ,,Obține acum!”, ,,Link de primire fonduri valabil 5 minute. Completează datele cardului de urgență”, fără a se limita la acestea);
– infractorii pot cere detalii despre soldul existent pe card.

Foarte important de reținut:

– Niciodată, pentru a primi o sumă de bani, nu este necesară furnizarea datelor înscrise pe card (ce conține 16 cifre), ci doar a numărului de cont (Codul IBAN, format din 24 de caractere-4 litere și 20 cifre). Cardul bancar nu este un instrument de încasare, ci este doar instrument de plată.
– Verificați foarte bine adresa link-ului furnizată de presupusul cumpărator sau numerele de telefon de pe care vă sunt transmise mesajele. Denumirea acesteia trebuie să corespundă exact cu cea a site-ului de încredere, să nu aibă nici un caracter difențiat de aceasta.
– Raportați orice tentativă de înșelăciune de acest tip!

Sursa: comunicat IPJ Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *