Zece medici au luptat pentru salvarea mâinilor Alexiei. „Un singur om nu ar fi putut să realizeze absolut nimic”

Zece medici au luptat pentru salvarea mâinilor Alexiei Tudose, eleva de 15 ani din Botoșani, ale cărei brațe au fost amputate în urma accidentului cumplit din noaptea de vineri spre sâmbătă de la Pașcani. Coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică și Respiratorie din cadrul Spitalului de Copii Sfânta Maria Iași, medicul Sidonia Susanu, susține că „replantarea mâinilor a fost posibilă datorită intervenției bune a cadrelor medicale care au intervenit la fața locului și aducerea acesteia urgentă în sala de operații”.

La operație au participat trei medici anesteziști, doi medici ortopezi, cinci chirurgi plasticieni, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmiere și brancardieri.

„Fără suportul și participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze absolut nimic, nu ar fi reușit să obțină niciun rezultat de la acest copil”, a afirmat Sidonia Susanu.

Alexia Tudose este elevă la Colegiului Național AT Laurian, dar și membră a ansamblului folcloric „Flori de măr” din Curtești. În noaptea de vineri spre sâmbătă, ea, alături de membrii ansamblului, a plecat la drum, cu autocarul, spre Slobozia, unde avea să participe la un festival de folclor.

Din păcate, la Pașcani, autocarul a derapat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu numeroase victime, însă cea mai grav rănită a fost Alexia, care a avut ambele brațe amputate.

Șeful echipei de medici care a operat-o pe Alexia: „Fetița este detubată, respiră singură. Va mai avea nevoie de intervenții”

Anchetă a Poliției

Inspectoratul de Poliție din Iași a demarat o anchetă în cazul şoferului autocarului de Botoşani răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la intrarea în municipiul Paşcani. Șoferul are 62 de ani și lucra pentru societatea de transport Elegant Glob SRL Botoșani. El este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„În jurul orei 00.00, polițiștii Biroului Rutier Pașcani au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, despre faptul că pe DJ 208, în afara localității Pașcani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul un bărbat, din județul Botoșani în timp ce ar fi condus un autobuz, dinspre Valea Seacă către Pașcani, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. 27 de persoane din autobuz au fost transportate la spital”, precizează Poliția din Iași.

Oficialii IPJ mai precizează că „conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”.

Din informaţii obţinute de la persoane care au discutat cu şoferul, ieşirea autocarului în decor s-ar fi produs după ce acesta ar fi derapat din cauza noroiului de pe şosea, adus de pe câmp de utilajele agricole. Totodată, la momentul producerii accidentului era ceaţă densă. Accidentul s-a produs la intrarea în municipiul Paşcani, dinspre Tudora, în curba periculoasă la dreapta, înainte de benzinărie.

Minune de Crăciun! Adolescenta din Botoșani cu brațele amputate în urma accidentului a fost salvată de medici

A fost activat Planul roşu de intervenţie

Un autocar din Botoșani, care era plin cu copii și adulți, s-a răsturnat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în municipiul Pașcani. Zeci de răniți au fost transportați la spitalele din Iași, după ce autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Accidentul cumplit a avut loc la ora 00.03, în autocar aflându-se 35 de persoane.

La locul accidentului s-au deplasat mai mult de zece ambulanțe,  mașini de pompieri cu descarcerarea grea, dar și numeroase echipaje de poliție. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care două persoane la Spitalul de Copii Sf Maria Iași., iar cele mai multe la Spitalul Municipal Pașcani Din totalul persoanelor 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.

Încă o adolescentă din Botoşani în stare foarte gravă după accidentul de la Paşcani

Știrea inițială

Un autocar din Botoșani, care era plin cu copii și adulți, s-a răsturnat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în municipiul Pașcani. Zeci de răniți au fost transportați la spitalele din Iași, după ce autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Accidentul cumplit a avut loc la ora 00.03, în autocar aflându-se 35 de persoane.

La locul accidentului s-au deplasat mai mult de zece ambulanțe,  mașini de pompieri cu descarcerarea grea, dar și numeroase echipaje de poliție. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care două persoane la Spitalul de Copii Sf Maria Iași., iar cele mai multe la Spitalul Municipal Pașcani Din totalul persoanelor 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.

Potrivit primelor informații, autocarul transporta membrii unui ansamblu folcloric din județul Botoșani, care mergea la un festival în județul Ialomița.

Victimele accidentului de la Pașcani erau membri ai unui ansamblu folcloric din Botoșani. Vezi din ce localitate sunt!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *