Liderul sindical Liviu Axinte, care a prezentat la Prefectură doleanțele personalului nedidactic, care a protestat vineri, susține că femeile de serviciu din școli ar trebui să primească un spor pentru faptul că spală toaletele din unitățile de învățământ. El susține că au fost nenumărate promisiuni din partea Guvernului în ceea ce privește remunerarea personalului nedidactic din învățământ, însă niciuna s-a concretizat.
„Suntem singurul domeniu bugetar în care nu se aplică niciun spor pentru condițiile de lucru deși unii dintre ei sunt îndreptățiți. O parte dintre acești colegi sunt îndreptățiți să primească spor de condiții de lucru. Lor li s-a promis în timpul pandemiei acordarea unui spor, femeilor de serviciu din școli li s-a promis.. că noi trebuie să primim un spor pentru că se lucrează cu substanțe toxice. […] Faptul că zi de zi o femeie de serviciu face curățenie în toaletele din școală ar presupune măcar un spor de penibilitate, de rușine, cum se numea o dată”, a spus Liviu Axinte.
„