Un medic botoșănean a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din România

Un medic botoșănean a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din România. Este vorba despre profesorul universitar doctor Daniel Timofte, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Totodată, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a devenit membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România, dar și prof. Univ. Dr. Monica Hancianu și prof. Univ. Dr. Cristian Lupașcu, potrivit unui anunț făcut de UMF Iași.

Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe Medicale, găzduită de Spitalul Clinic Colțea din Bucureşti, a avut loc pe 14 decembrie.

Botoşăneanul Daniel Timofte este medic primar de chirurgie generală. Potrivit Ziarul de Iași, managerul celei mai mari unităţi medicale din Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, locuieşte într-un apartament de 80 de metri pătraţi, conform declaraţiei de avere.

Chirurgul Daniel Timofte are circa 360.000 de lei în conturi de economii, curente sau pensii private, dar interesant este un alt aspect: acesta a declarat că a încasat 300.000 de lei ca donaţii de la persoane fizice din Botoşani, Bârlad şi Iaşi, câte 100.000 de lei/om.

Ca venituri obţinute, acesta este plătit de UMF, de Spitalul Sf. Spiridon, în principal, având câteva venituri secundare, dar mai mici, din alte surse. În total acesta are 263.000 de lei anual, circa 22.000 de lei/lună.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *