Fostul director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Mihai Țurcanu, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava, pentru abuz în serviciu. Dosarul a fost înregistrat, marți, la Tribunalul Botoșani, iar printre inculpați se mai află Bogdan Hapău, cumnatul de la acea vreme al liderului PNL, Costel Șoptică, cel care administrează societatea M Design SRL Botoșani, dar și Mădălina Raluca Roșu, care are calitatea de consilier juridic și care lucrează ca director al Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Țurcanu este acuzat că ar fi încercat să cumpere mobilier pentru DSVSA prin metode ilegale. La sfârșitul anului 2020, după ce a devenit director al instituției, Mihai Țurcanu a lansat pe SEAP procedura o achiziție publică directă pentru cumpărarea de mobilier. Pe 18 decembrie, a stabilit ca și câștigător firma M Design SRL Botoșani, ulterior plătind firmei respective suma de 130.000 de lei, cu toate că produsele nu au fost livrate.
Pentru a justifica plata, inculpatul ar fi încheiat un proces-verbal în care a atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziția de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituției”, au precizat procurorii DNA.
În luna mai a acestui an, procurorii anticorupție au făcut percheziții acasă la Mihai Țurcanu, la sediul DSVSA, dar și la celelalte persoane implicate. În scurt timp, Mihai Țurcanu a fost plasat sub control judiciar pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracțiune de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare.
Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada octombrie- decembrie 2021, directorul DSVSA ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziție publică desfășurată de instituție pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar- veterinar în valoare de 2.974.405 lei. Concret, spun procurorii DNA, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitația și ar fi făcut demersuri cu intenția de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziție, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare.
Trimiterea în judecată a fostului europarlamentar Mihai Țurcanu are loc la o săptămână după ce fratele acestuia, Florin Țurcanu, a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție.