Cardul de energie, ajutor pentru români la plata facturilor. Cine sunt beneficiarii și cum va ajunge în posesia acestora

Românii vor putea plăti facturile la gaz, curent, căldură sau lemne cu cardul de energie. În total, statul va acorda 1.400 de lei în două tranşe a câte 700 de lei. Ministrul Marcel Boloş a explicat la Antena 3 CNN cum va putea fi folosit cardul de energie.

Cele două tranşe vor fi acordate în lunile martie şi septembrie 2023.

„Se încadrează pensionarii în vârstă de peste 60 de ani cu venituri medii realizate pe loc de consum sub 2.000 de lei, apoi avem pensionarii cu pensie de invaliditate indiferent de limita de vârstă cu acelaşi plafon la venit, avem apoi persoanele cu dizabilităţi cu aceeaşi limită de venit de sub 2.000 de lei. Apoi sunt persoanele beneficiare de ajutor social şi mai avem o ultimă categorie: persoanele şi familiile care beneficiază de alocaţii de sprijin pentru întreţinerea familiilor.

Cardul de energie urmează să fie emis pe baza listei de beneficiari pe care o transmite Ministerul Muncii şi Poşta Română este cea care apoi distribuie şi tipăreşte acest card care nu se poate transmite sub nicio formă unei alte părţi, nu permite ridicarea de numerar.

Pentru fiecare plată care se face prin Poşta Română către furnizorul de energie sunt necesare trei documente: cardul de energie, cartea de identitate sau actul de identitate al beneficiarului şi factura emisă de furnizorul de energie, cu menţiunea că atunci când se doreşte să se achite spre exemplu căldura, care vine ca şi factură emisă de furnizor către asociaţia de proprietari, în acel moment beneficiarul trebuie să îşi ridice de la asociaţia de proprietari certificatul de validare al datoriei pentru ca să poată prezenta la Oficiul Poştal sau chiar la poştaş aceste trei documente în vederea efectuării plăţilor de către Poşta Română”, a explicat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ministrul a explicat şi modalităţile de plată pentru românii care trebuie să achite GPL, lemne, peleţi sau alte materiale de încălzire.

„Avem două modalităţi. Prima este cea în baza căreia, având un contract încheiat – furnizorul, respectiv cel care a livrat gazul lichefiat pentru încălzirea locuinţei sau cel care a livrat lemnele de foc emite factura şi dă un termen de plată pentru beneficiarul nostru în vederea efectuării plăţii. Cu acea factură, cel care este beneficiar se deplasează la Poştă şi efectuează plata.

A doua variantă, dacă lemnele de foc s-au achiziţionat după data de intrare în vigoare a ordonanţei şi are documente doveditoare, respectiv factura în baza căreia s-au cumpărat lemnele sau gazul şi documentul doveditor pentru încasarea acestor sume, atunci vom deconta aceşti bani către beneficiarul nostru. Totul ţine de existenţa acestor documente şi de obligaţia pe care o au furnizorii de energie pentru a face mai dovada că într-adevăr documentele au fost emise pentru lemne de foc, gaz lichefiat şi să se poată verifica realitatea acestor cheltuieli”, a mai declarat ministrul, potrivit Antena 3 CNN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *