Caz cutremurător înregistrat într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, după ce a încercat să își pună capăt zilelor. Cazul s-a înregistrat în satul Brehuiești din comuna Vlădeni, acolo unde botoșăneanul ar fi încercat să se sinucidă prin spânzurare.
Localnicii susțin că bărbatul s-a întors de la muncă, din Germania, cu un comportament nefiresc, iar sâmbătă seară a vrut să se spânzure de un copac din curtea casei sale. El a fost găsit la scurt timp de rude și vecini care au sunat de urgență la 112, cerând intervenția echipelor de salvare.
La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri, salvare și poliție. Până la sosirea echipajelor, ștreangul a fost tăiat de vecini și rude.
Bărbatul, în stare de inconștiență, în stop cardio- respirator, a fost resuscitat, fiind preluat de ambulanță și dus la spital. El este ventilat mecanic, însă prognosticul medicilor este rezervat. El va fi internat pe Secția de anestezie terapie- intensivă a Spitalului Județean.
Încă o tragedie s-a produs la Botoșani, în postul Crăciunului
Un angajat de la Spitalul Județean de Urgență Botoșani a fost găsit mort joi dimineață. Acesta a fost găsit fără suflare în locuință de soția sa. Văzând că nu se trezește să meargă la serviciu, femeia a mers la el și atunci a observat că nu mai respiră.
A sunat, speriată, la 112 și a cerut ajutor medical. Cadrele medicale au ajuns la fața locului, dar din păcate pentru el nu s-a mai putut face nimic.
Petru F. avea 64 de ani și lucra ca inginer la serviciul administrativ. O perioadă, înainte de comasarea spitalelor, a fost inginer la Obstetrică și Ginecologie, apoi a ajuns să lucreze la „Mavromati”. Mai avea un an și ieșea la pensie. Acesta a lăsat în urmă o soție și un băiat îndurerați.
O angajată de la „Mavromati” și-a pus capăt zilelor
Tragedia vine la o săptămână după ce o altă angajață a spitalului a fost găsită moartă în locuință. Aceasta și-a pus capăt zilelor. Femeia a fost găsită decedată, într-o locuință, din municipiul Botoșani, ce aparține familiei. Ea lucra ca asistent medical la laboratorul de analize de la maternitate, fiind apreciată în rândul colegilor. Doina Liliana Vodă a dispărut la data de 27 noiembrie 2022. Femeia avea de 51 de ani, din municipiul Botoșani.