Deşi au existat critici şi nemulţumiri din partea consilierilor PSD privind realizarea acestei comasări, în cele din urmă acesta a fost votat în unanimitate. Îniţial, s-a vorbit doar de preluarea secţiei de pneumologie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, însă acest lucru nu era legal. Drept urmare, consilierii locali şi-au dat acordul pentru transferul managementului asistenţei medicale a Spitalului TBC către Consiliul Judeţean prin absorbţia acestuia de către Spitalul Judeţean „Mavromati”.
” Eu nu cred că problema financiară este problema numărul unu. Cred că dedesubturile sunt altele. De exemplu, este mai uşor să ai o entitate extrem de mare, să faci faci externalizări de servicii sau alte lucruri. Spitalul Judeţean, ştim cu toţii este prost gestionat, condus cânt reprezenta o singură entitate. Acum, când mai are vreo şase secţii aruncate la nu ştiu câţi kilometri, mă întreb cum va fi administrat. Sincer să fiu, mă gânesc cu groază la cum va arăta aceste spitale comasate peste doi-trei ani. Probabil, indiferent ce vrem noi până la urmă toate spitalele se vor comasa. Eu cred că este cea mai proastă soluţie care putea fi luată de către Ministerul Sănătăţii, mai ales aruncarea responsabilităţii la organele locale„, a spus consilierul local Gheorghe Vâzdoagă.
De partea cealaltă, primarul Cătălin Flutur a ţinut să precizeze că măsura a fost luată în beneficiul cetăţenilor, dar şi pentru ca Spitalul Judeţean să primească fonduri mai mari. El spune că proiectul privind transferul Spitalului de Pneumoftiziologie a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local şi luna trecută, însă a fost ulterior scos de pe ordinea de zi pentru precizări suplimentare de la Ministerul Sănătăţii.
„Spitalul TBC, indiferent ceea ce am fi făcut noi, nu ar fi fost încadrat decât în categoria a V-a. În momentul în care devine secţie a Spitalului Judeţean, îi conferă Spitalului Judeţean acel culoar să fie categorisit în spital de categoria a treia. Ceea ce înseamnă o finanţare cu minim 20% mai mare faţă de un spital de categoria a cincea. Opţiunea nostră este cea mai bună în aceste condiţii. Dispare un post de director şi unul de contabil şef care se pot transforma în alte posturi„, a spus primarul Flutur.
El a ţinut să precizeze că Spitalul TBC trece la Spitalul Judeţean fără nicio datorie şi a felicitat conducerea unităţii pentru modul în care aceasta a fost manageriat. Primarul a ţinut să mai spună că acest transfer nu presupune disponibilizări de personal.