Numărul cazurilor de viroze respiratorii a crescut în ultima perioadă, iar pentru ca pacienții să nu aștepte ore în șir la camerele de gardă, pentru a fi consultați, Direcția de Sănătate Publică Botoșani recomandă populației să se adreseze medicilor de familie și centrelor de permanență din județ.
În afara programului medicului de familie, se poate solicita o consultație la centrele de permanență fixe LCD-MED – BOTOȘANI strada Independenței nr. 7, PRUTMED – AVRĂMENI, TRUȘEȘTI, DOR-MED – DOROHOI strada Poștei nr. 7, NORD-EST – HAVÎRNA, DARABANI strada Tudor Vladimirescu nr. 12, CEMED – CRISTEȘTI, BUCECEA strada Nicolae Iorga nr. 19.
„Recomandăm celor care fac gripă să se izoleze, să se odihnească şi să bea multe lichide. Pentru pacienţii care sunt în categoria de risc, statul acordă vaccinul antigripal gratuit prin medicul de familie. DSP Botoșani face apel la populație să se vaccineze și împotriva SARS-Cov-2, pentru a se proteja de infecții. Astfel, de săptămâna viitoare, botoșănenii care doresc să se vaccineze cu următoarele doze de vaccin anti-Covid se vor adresa medicilor de familie care, ulterior, vor solicita vaccinul de la DSP Botoșani, pentru a fi administrat botoșănenilor”, precizează DSP Botoșani.