Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, face un apel public pentru salvarea profesorului de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Luigi Ionescu, care are nevoie de ajutor în această perioadă. El a avut, vineri, o ședință online cu directorii din școli, în care le-a transmis să se mobilizeze pentru a veni în ajutorul colegului lor.
„Colegul nostru, dl profesor Luigi Ionescu de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi traversează momente dificile după ce a suferit cel de-al doilea accident vascular cerebral. În prezent se află pentru îngrijiri medicale într-o clinică privată unde medicii se luptă să-i salveze viața. Costurile nu sunt tocmai reduse, astfel că familia are nevoie de ajutorul nostru. Fac apel la toți directorii unităților de învățământ din județul Botoșani dar și la cadrele didactice din sistem pentru a contribui fiecare după posibilități la o strângere de fonduri”, a spus Suruciuc.
Cum a început totul…
În prima zi de școală, septembrie 2020, după ce s-a bucurat de revederea cu elevii clasei la care este diriginte, a suferit un infarct miocardic acut. A fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Iași, unde a fost supus unei intervenții de montare de stent la inimă. În acea perioadă a mulțumit public medicilor ce l-au salvat:
” Vreau să mulțumesc public domnului doctor BOGDAN URSU, de la serviciul de Ambulanță Botoșani. Vă consider eroul meu, salvatorul meu. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că a trimis un OM in ajutorul meu. Vă mulțumesc pentru profesionalismul, siguranța, dar mai ales pentru încăpățânarea cu care ați insistat, luptat și în final convins să am parte și de altă opinie. Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere pentru a salva în continuare vieți!”
Un profesor înțelegător, calm și cu foarte multă răbdare
Deși ar fi avut dreptul sa rămână în concediu 12 luni, după 6 luni, din dragoste pentru meseria sa, s-a întors la școală, alături de elevii și colegii săi. Datorită implicării acestuia în foarte multe activități școlare și extrașcolare, domnul profesor este unul dintre cei mai apreciați, nu doar de cadrele didactice, cât și de elevii săi, fiind descris: „înțelegător, calm și cu foarte multă răbdare”.
In data de 19 iulie 2022 a suferit un AVC foarte grav, în urma căruia rămas cu hemiplegie pe partea stângă. Dumnezeu a făcut să îi apară în cale acelasi doctor minunat, Bogdan Ursu, care a fost alături de familie încă o dată. De atunci, luptă prin spitale să se refacă și să învingă paralizia. Familia a apelat, din disperare, la un spital din Iași, unde cheltuielile de spitalizare și tratament sunt foarte mari(1000 lei/zi), cheltuieli care cu ajutorul prietenilor, colegilor si familiei s-au acoperit in primele 4 luni.
Tatăl a trei fete, din care cea mai mica are doar 10 ani, are mare nevoie de ajutor pentru a i se valorifica șansa unică de recuperare, unde, din păcate, cheluielile pot ajunge și la 30.000 lei/lună.
„Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat până acum și vă rugăm să ne fiți aproape în continuare și să îi dăm încă o dată șansa să se reîntoarcă alături de elevii săi, la școală și alături de soție și copiii săi, acasă. Vă mulțumim pentru ajutor și rugăm oamenii cu inima deschisă și care pot, să acceseze contul pentru donații”, este apelul făcut pentru profesorul Ionescu.
Cont în lei: RO09BTRLRONCRT0388814101 , Banca Transilvania
Titular: Asociația Round Table 20 Botosani
Va rugam specificati “ pentru Ionescu Luigi