Manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani în acest week-end sunt în atenția Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, care va lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță a participanților, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice.
Duminică, jandarmii vor acorda sprijin efectivelor Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor acționa pentru asigurarea unui climat civilizat, în spiritul fair-play-ului sportiv, la meciul de fotbal disputat de echipele F.C. Botoșani – C.F.R. Cluj, începând cu ora 17.30.
În aceeași zi, de la ora 11.30, vor fi alături de tinerii dorohoieni la Parada Costumelor, eveniment organizat în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului ,,Primește-ne gazdă-n casă!” în municipiul Dorohoi.
Tot în acest sfârșit de săptămână, pe lângă misiunile în sistem integrat și intervenția la solicitările cetățenilor prin apel 112, jandarmii vor executa misiuni specifice în proximitatea Punctelor de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca, împreună cu polițiștii botoșăneni, precum și în cooperare cu polițiștii de frontieră în zona de competență a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
De luni, 12 decembrie, efectivele de jandarmerie vor vor avea o prezență activă la Târgul de Crăciun din Parcul Mihai Eminescu, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională care ar putea afecta liniștea și ordinea publică.
”Având în vedere specificul acestei perioade, recomandăm cetățenilor să respecte legislația privind regimul materialelor pirotehnice, să le achiziționeze doar de la persoane fizice sau juridice autorizate și să nu încurajeze folosirea de către copii a articolelor pirotehnice de divertisment, având în vedere riscurile la care se pot expune chiar și în cazul celor din categoria 1 (cu un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse – steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliți etc)”, precizează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.