Joi, 7 decembrie, în intervalul orar 16:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de alcool la volan, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
În cadrul activităților, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 de lei și a fost reținut un permis de conducere.
Astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare pe raza întregului județ.
”Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte regulile de circulație și normele de conviețuire socială, pentru a evita să fie implicați în evenimente nedorite. Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau dacă aveți cunoștință despre comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție!”, transmite IPJ Botoșani.