Pompierii botoșăneni au intervenit, miercuri, după ce bucăți de cărămidă riscau să cadă de pe un bloc peste trecători.
Mai multe cărămizi decorative de pe fațada unui bloc, situat pe strada Marchian din municipiul Botoșani, se puteau desprinde oricând și să cadă peste trecători, de la nivelul etajului IV. Pericolul a fost observat de cetățenii care locuiesc în zonă, în această dimineață. Îngrijorați, au cerut ajutorul pompierilor botoșăneni.
Aceștia au intervenit rapid și au înlăturat bucațile de tencuială decorativă de pe o suprafață de aproximativ doi metri pătrați, cu ajutorul autospecialei pentru intervenție și salvare de la înălțime.