Acțiune a polițiștilor la Dorohoi. Mai multe unități economice au fost verificate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat, marți, 6 decembrie, o acțiune, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și a comerțului cu produse accizabile și produse pirotehnice, informează printr-un comuicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate 25 de persoane și au fost verificate 7 unități econmice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni, în valoare de 580 de lei și a fost constatată o infracțiune.

Polițiștii au efectuat verificări la domiciliul unei femei, de 37 de ani, din municipiul Dorohoi, despre care existau date că ar comercializa articole pirotehnice.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 200 de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2 și F3, pentru care persoana respectivă nu deținea autorizație de deținere, depozitare și comercializare.

Materialele pirotehnice au fost confiscate, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, alin. 1 lit. a, din Legea nr. 126/1995, precizează IPJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *