O companie românească vrea să construiască un parc fotovoltaic pe o suprafață de peste șapte hectare de teren, la marginea municipiului Botoșani. Este vorba de societatea comercială Karizma Parc Energy SRL cu sediul în municipiul Brașov, cae a preluat, în superficie, pe o perioadă de 20 de ani, un teren de 73.000 de metri pătrați în zona Rediu.
Firma din Brașov, reprezentată de Bogdan Florin Lungu, a solicitat și a obținut de la Primăria municipiului Botoșani un certificat de urbanism, din care reiese intenția de a construi parcul fotovoltaic, cu branșament, racorduri și împrejmuire. Terenul respectiv aparține lui Bogdan Gabriel Aniculăesei.
Ce înseamnă dreptul de superficie
Dreptul de superficie este o instituție reglementată expres în Noul Cod civil. Potrivit art. 693 alin. 1, „Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă,” iar conform art. 702 Cod civil, „Dispoziţiile sunt aplicabile şi în cazul plantaţiilor, precum şi al altor lucrări autonome cu caracter durabil, realizate pe terenul proprietatea altei persoane.”
Superficia este acel drept real imobiliar cu caracter temporar, pe temeiul căruia o persoană, denumită superficiar, dobândește dreptul de folosință asupra unui teren ce aparține altei persoane, denumită nud proprietar, pe care se află o construcție, o plantație sau o altă lucrare asupra căreia superficiarul dobândește dreptul de proprietate, ori dreptul de a edifica ori realiza aceleași bunuri pe acel teren dobândit în folosință, care rămâne în proprietatea nudului proprietar.
Trăsătura esențială a dreptului de superficie este că el conduce la suprapunerea a două drepturi:
- dreptul de proprietate asupra terenului, ce aparține unui anumit titular;
- dreptul pe care îl dobândește o altă persoană, superficiarul, de a avea sau edifica o construcție, o platntație sau orice altă lucrare cu caracter durabil pe acest teren ori în subsolul acestuia, teren asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.
La rândul său, superficiarul devine titularul dreptului de proprietate asupra construcției, plantației ori lucrării astfel realizate.
Primar din Botoşani, acuzat într-un dosar de corupţie. A fost trimis în judecată de DNA