Polițiștii din Botoșani au oprit, luni dimineață, toate mașinile de marfă care se întorceau dinspre Vama Stânca. În intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic, însă „capturile” acestora s-au axat pe țigările cumpărate din duty-free.
Potrivit unui comunicat al Poliției, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane și controlate peste 40 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.500 de lei, confiscate 30 de pachete de țigarete, de proveniență Duty-Free și a fost constatată o infracțiune.
Polițiștii atrag atenția că astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Primar din Botoşani, acuzat într-un dosar de corupţie. A fost trimis în judecată de DNA