Un număr de 12 elevi botoșăneni au fost duși la școală, luni, de polițiștii locali. Aceștia au fost depistați de echipajele Serviciului Ordine, Liniște Publică și Pază Bunuri, din cadrul Poliţiei Locale Botoşani în apropierea școlii profesionale de pe str. Cornișa nr. 5.
Tinerii socializau în zona respectivă deși se aflau în timpul cursurilor. Aceștia au fost conduși în clase, de către polițiștii locali, fiind contactați profesorii responsabili.
„De asemenea s-a intervenit în zona Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, fiind dispuse măsuri pentru informarea elevilor cu privire la prevederile H.C.L. 355/2011. În perioada următoare vor fi monitorizate instituțiile de învățământ pentru prevenirea evenimentelor nedorite și combaterea absenteismul școlar”, precizează Poliția Locală.