Un șofer din Botoșani este cercetat de polițiști după ce s-a răsturnat cu autoutilitara de beat ce era. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, duminică, 04 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au depistat o autoutilitară care se răsturnase pe DJ 208, pe raza localității Heci.
Astfel, conducătorul auto pierduse controlul asupra direcției de mers și se răsturnase pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești. Întrucât bărbatul din municipiul Botoșani care ar fi condus auto emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe””, precizează sursa citată.