Comunitatea din Vorona și nu numai este împietrită de durere după moartea femeii de afaceri Daniela Șfaițer, soția omului de afaceri Cornel Șfaițer. Daniela Șfaițer avea doar 56 de ani și a fost găsită fără suflare în locuința sa. Daniela Șfaițer era una dintre cele mai puternice femei de afaceri din județul Botoșani. Ea deținea, printre altele, complexul comercial Crescendo din localitatea Vorona.
„Este puțin spus trist. E o lovitură de trăsnet și este extrem de regretabil, este dureros pentru familie și trist și dureros pentru toată comunitatea. Dumnezeu să o ierte, dar văr rog să mă credeți că eu încă nu pot să cred și sper să nu fie adevărat. Este mult prea mult pentru ei, este mult prea mult pentru familie și este mult prea mult și pentru noi, pentru comunitate. Este o surpriză total neplăcută pentru noi. Era o femeie care avea un rol important și prin personalitatea ei, prin firea ei, umplea un spațiu important pentru comunitate”, ne-a spus primarul comunei Vorona, Aurel Ștefan.
Toți cei care au cunoscut-o au numai cuvinte de laudă la adresa ei, susținând că era o femeie de o bunătate rară, „o femeie deosebită, o mamă devotată și o soție minunată”.
„O doamnă care, în ciuda statutului social, respecta fiecare om în parte, un suflet mare…Condoleanțe familiei! Să vă dea Dumnezeu putere!”
„Sincere condoleante!!! Nenea Cornel, noi, voronenii, suntem inlacrimati alaturi de dumneavoastra. Sincere condoleante si putere sa trececeti peste aceasta grea incercare a vietii”.
Decesul Danielei Șfaițer vine la scurt timp după ce Cornel Șfaițer l-a pierdut pe cumnatul său, Tiberiu Furdui, pe asociatul și prietenul său Nicu Catană, dar și pe directorul de producție al Prodalcom, Dan Vacariu.
Dumnezeu să o odihnească!