Polițista din Botoșani care îi face pe adversari la psihic. Îi dezarmează cu tact, fără a folosi pistolul încărcat

andreea hanganu

O polițistă din județul Botoșani poate spune că îi face pe adversari… la psihic. Și asta deoarece ea reușește să îi dezarmeze cu tact, fără să folosească violența, ci aplicând cunoștințele de psihologie comportamentală. Andreea Hangan este șef de post la Vârfu Câmpului, fiind una dintre cele mai eficiente polițiste din noua generație.

„Viața profesională a unei femei șef de post la granița României presupune multe atribuții și competențe și, implicit, multe responsabilități. Cazuistica este foarte diversă, de la certuri între vecini pe motive nesemnificative la infracțiuni de furt, loviri, înșelăciuni și amenințări. Munca în mediul rural este, într-adevăr, complexă. La un post de poliție faci și cercetare penală, petiții, desfășori activități de poliție rutieră, activități pe linie de silvic, piscicol, economic, diverse lucrări. Dar nu pot nega că îmi place pentru că mă ține „în priză” mereu, iar eu sunt o persoană activă”, spunea, pentru Adevărul, Andreea Hangan.

Ea susține că femeile sunt cele mai potrivite în aceste situații fiindcă tactul și psihologia funcționează mai bine decât un pistol încărcat.

Forța fizică, evident, nu este aceeași ca a unui bărbat, dar e nevoie de mult mai mult de-atât. M-am confruntat cu situații în care calmul, tactul, comunicarea, au fost mult mai eficiente decât orice altă forță. De multe ori, au fost situații în care faptul că am empatizat și am avut o abordare potrivită într-o situație care putea să degenereze a ajutat foarte mult. Poate la noi doza de răbdare și empatie este mai mare”, spunea, pentru sursa citată, Andreea Hangan, șefa de post de la Vârfu Câmpului.

Șefele de post din județul Botoșani. Femeile polițist și „armele” lor contra infractorilor

2 thoughts on “Polițista din Botoșani care îi face pe adversari la psihic. Îi dezarmează cu tact, fără a folosi pistolul încărcat

  1. Un bărbat de 45 de ani de pe malurile Prutului, judeţul Botoşani a ajuns o adevărată spaimă pentru localnici. Doi dintre aceştia au ajuns la spital după ce săteanul i-a lovit crunt cu o bărdiţă. Deocamdată agresorul este încă în libertate.

    Localnicii din satul botoşănean Mitoc, un sat de pe malurile Prutului, spun că sunt terorizaţi de un consătean de 45 de ani. Bărbatul umblă cu arme albe la el, în special o bărdiţă, dar şi cu spray paralizant spune o vecină pentru botosaninews.ro. Mai mult decât atât, mărturiseşte femeia pentru aceeaşi publicaţie, bărbatul ar fi deosebit de agresiv, sătenii fiind speriaţi de comportamentul acestuia imprevizibil. Au şi motive, doi bărbaţi din sat au fost loviţi cu bărdaţi de individul agresiv.

    Unul dintre aceştia a ajuns la spital, ieri, după ce a primit o lovitură de bardă în zona coastelor. Un altul a fost atacat, din senin, spun sătenii, în timp ce-şi păştea oile. Oamenii locului spun că victima are coaste rupte şi o rană gravă la picior, făcute tot cu bărdiţa, dar nu se duce la Poliţie de frică. Agresorul este încă în libertate dar oamenii legii din Botoşani au deschis dosar penal pentru lovire, alte violenţe dar şi furt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *